O SCURTĂ ISTORIE A ŞCOLII
Dezvoltarea şcolii severinene a avut şi are loc în paralel cu evoluţia oraşului, iar de-a lungul anilor reţeaua şcolară a fost parte integrantă a vieţii culturale. Din această reţea şcolară face parte şi Colegiul Tehnic de Transporturi Auto care a contribuit cu multe generaţii de tineri pregătiţi pentru a păşi în viaţă.De-a lungul istoriei sale, şcoala s-a mândrit cu iluştrii profesori cum ar fi: M. Hergot, Teodor Costescu, Ştefan Bodiu, Ioan Ştefan Paulian, C. Armaşu, Alexandru Bărcăcilă, Eliza Vorvoreanu, D. Papadopol, Gh. Popescu-Şura, Ovidiu Vişan şi alţii, care ne-au reprezentat cu succes prin personalitatea lor dar şi prin oamenii de cultură pe care i-au creat: acad. Ştefan Milcu, acad. Şerban Cioculescu, acad. Ghe. Ionescu Şiseşti, acad. Al. Dima, Ion Biberi, Emil Manu, Ion Chiţimia, Liviu Bratoloveanu, C. Papacostea Pajură, C.D. Ionescu, sculptorul Gheorghe Anghel, actorul N. Bălţăţeanu, savantul Ştefan Odobleja, regizorul Geo Saizescu, actorul Virgil Ogăşau şi mulţi alţii.În anul 1922, în cadrul Atelierelor C.F.R. din Turnu-Severin ia fiinţă Şcoala de Ucenici de pe lângă Atelierele principale C.F.R., funcţionând în cadrul Atelierelor C.F.R., tutelată fiind de către Ministerul Căilor Ferate.În anul 1929, se transformă în Şcoala de Elevi Meseriaşi C.F.R., şcoală menită să pregătească muncitori pentru Atelierele C.F.R. unde se reparau vagoane şi locomotive.În perioada 1922-1928 şcoala a funcţionat într-o sală amenajată în cadrul Atelierelor C.F.R.
În anul 1927 s-a construit clădirea administraţiei Atelierelor C.F.R. Începând cu anul 1928 Şcoala de ucenici a atelierelor C.F.R. Turnu-Severin funcţionează în cadrul acestei clădiri. Actuala clădire a Colegiului (localul vechi din B-dul. Carol I nr. 5), a servit ca internat al acestei şcoli.
Scoala de ucenici a atelierelor CFR (1928) Pe atunci internatul şcolii, acum local al Colegiului
( Cladirea Administratiei Atelierelor CFR)
În perioada 1952-1955, şcoala a fost transferată din cadrul Atelierelor C.F.R., fiind preluată de către Direcţia Generală a Rezervelor de Muncă.
În această perioadă sediul şcolii era în actualul local (clădirea veche) din B-dul. Carol I nr. 5, iar internatul se găsea în clădirea vecină (actualul local al Forţelor de Muncă din B-dul. Carol I nr.3).
Începând cu 1955, şcoala trece sub tutela Ministerului Căilor Ferate, pregătind muncitori pentru Atelierele C.F.R. şi alte întreprinderi.În anul 1959, Şcoala de Elevi Meseriaşi C.F.R. se transformă în Şcoala de şoferi profesionişti cu durata de şcolarizare de şase luni. Şcoala se afla în subordinea Întreprinderii Regionale de Transporturi Auto, Oltenia, tutelată de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor.În anul 1962, şcoala se transformă din şcoală de şoferi profesionişti în Şcoala profesională de ucenici auto, nr.1 având ca for tutelar Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor.În anul 1964, la data de 1 septembrie, fuzionează cu Şcoala Profesională de Ucenici Auto, nr. 2 cu sub denumirea de Şcoala Profesională Auto Turnu- Severin şi va funcţiona pe lângă Întreprinderea Regionala de Transporturi Auto, Oltenia.Şcoala avea sediul în actualul bd. Carol I nr. 5, trei ateliere de instruire practică în localul din str. Traian, nr. 34.
Începând cu anul şcolar 1974 - 1975, şcoala s-a transformat în Grup Şcolar Auto, Drobeta Turnu-Severin în cadrul căruia funcţionează Liceul de Mecanică nr. 2 şi Şcoala Profesională Auto.
La data de 01.09.1990, instituţia şcolară trece din subordinea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor în subordinea Ministerului Învăţământului cu denumirea de Grup Şcolar Industrial Auto.
În această perioadă datorită numărului crescut de elevi şcoala va funcţiona şi în localul din str. Decebal în perioada 1979-2000.
Începând cu anul şcolar 2009-2010, denumirea Grupului Şcolar Industrial Auto se schimbă în Colegiul Tehnic de Transporturi Auto.
În anul 2008 a fost supus reabilitării pavilionul principal al şcolii cuprinzând sălile de clasă, s-a cumpărat un autocamion nou şi s-a primit în dotare un autoturism Logan.
B-dul Carol I nr. 5, 220099
Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți
+40 352807789
cttauto@yahoo.com
LICEUL DE TRANSPORTURI AUTO
DROBETA TURNU SEVERIN